Asociatia pentru Dezvoltare Creativa invită tinerii din orașul Comrat să participe la Quiz „Descoperă Moldova- Comrat” și Șezătoarea de idei „PARTICIP”, care vor avea loc la Centrul American de Resurse din cadrul Universității de Stat din Comrat, Strada Galaţana 17.  Evenimentele se desfășoară în cadrul campaniei sociale eu aleg Moldova / я выбираю Молдову implementată de Asociatia pentru Dezvoltare Creativa cu scopul de de a promova coeziunea socială și înțelegerea reciprocă în rândul tinerilor din Moldova prin implicarea lor civică activă.

14:00 Quiz „Descoperă Moldova – Comrat”– are menirea să ofere tinerilor posibilitatea de a-și testa cunoștințele generale și de a învăța lucruri noi despre Moldova. Quizul se va desfășura în 5 runde a câte 12 întrebări și va include teme despre: istoria orașului, raionului Comrat, geografie, cultură și personalități din oraș și din Republica Moldova etc.

16:00 Șezătoarea de idei „PARTICIP”– sunt evenimente de promovare a proiectelor de succes și a bunelor practici drept inspirație pentru replicarea acestora în diferite regiuni ale țării, dezvoltare de viitoare parteneriate.